К основному контенту

Vocea copilariei...

 Am citit undeva ca pentru a scapa de umbrele trecutului, ar trebui sa le lasi scrise in forma de poveste, dupa aia incepi sigur sa traiesti o alta poveste de la capat, o poveste noua care nu te leaga de neplacerile trecutului si face loc doar pentru lucruri pozitive.
       Deci, sa incepem de la primele amintiri ramase in subconstient...Primele imagini cu mine le am de la 3 ani, cred, de atunci ma tin minte, fiind un copil foarte luminos, blonduta cu ochii mari albastri cascati puternic spre soare si cer, cu mii de ganduri si vise care zburau prin capusorul meu, intentii nebune in fiecare clipa, una mai colorata ca alta. Ma vad alergand dupa fluturi, culegand roua diminetii din clopoteii aurii din gradinita noatra si gustand-o inaintea albinilor, adunand floricele si pomusoare, gustand din toate verzeturile primavara devreme si nelasand sa se coace fructele..
       Alergam cu catelusa noatra pe nume Jucika pana la poarta si inapoi, ea era prietenul cel mai devotat intotdeauna...Ne petrecea la scoala si ne intalnea, vai, cata bucurie era sa venim acasa de la scoala cu toata clasa si Jucika cu noi... toti copii o admirau, era micuta, frumusica, pufoasa, in doua culori alb si negru, boticul si labutele, le avea albe.
       Buneii mereu in gradina, prin soare, strigau la noi sa venim la ajutor, iar noi ne mai faceam ca nu auzim....nu stiu de unde aveau atata putere sa culeaga iarba de prin gradina si sa infoaie pamantul ala impietrit de soare si saratura...:( Stiau sa munceasca cu sarguinta.
      Am amintiri de cand mergeam cu bunelul la pascut mieii, imi zicea sa am grija si se ducea cu treaba pe-acasa, iar eu stateam la umbra copacilor, adunam flori de musetel si aveam timp pentru ca sa ma gandesc la toate visurile care imi treceau prin cap....
     Tin minte bine cand se coceau ciresii si stateam toata ziua in ei, legam cirese pe o creanga si mergeam sa vedem in casa filmele de dupa amiaza..:))
Bucatica cu bucatica, sper sa adun toate amintirile care cateodata imi viziteaza somnul..:)

Комментарии

  1. Da, chiar ai trezit copilul acela care dormea:)Cred ca cele mai frumoase amintiri totusi sunt acelea cind ieram copii hazlii si fara de griji.Mersi :*

    ОтветитьУдалить
  2. Hihi, ma bucur foarte mult daca te-am trezit un pic de emotii pozitie:) Te pup

    ОтветитьУдалить

Отправить комментарий

Популярные сообщения из этого блога

Frumusetea sufletului omenesc

Frumusetea sufletului nu trece odata cu supararea, cu disperarea, cu greselile pe care le face omul, cu experientele prin care trece. Nu cred ca oamenii pot fi rai unii cu altii, cred doar in nepotrivire de idei, de caractere, de dorinte si viziuni asupra unui lucru vazut din diverse unghiuri. Acelasi om, pe care il consideri de proasta calitate, las, uracios, suparacios, la randul sau, are cercul sau de oameni care il iubesc, il inteleg asa cum este, doar din simplu fapt ca gandesc la fel. Asa ca ar trbui sa nu fim categorici cu acei din jur si ni se va simplifica viata. Sa nu criticam, in timp ce altul sufera, sa nu scoatem ochii din cauza viciilor, fiecare le are pe ale sale. Daca omul se macina, apeleaza la alcool, desfrau, tigari, inseamna ca se autodistruge pentru niste gresi pe care nu si le poate ierta. Cred ca ar trebui sa cautam, sa dam contur doar partii frumoase din personalitatile rudelor, parintilor, prietenilor, oamenilor ce ne inconjoara, in asa fel, vom pri

Garderoba

Ne alegem stilul, tinutele in viata in functie de calea pe care o urmam, de culmile spre care tindem, locurile pe care vrem sa le vedem, oamenii cu care ne intalnim in fiecare zi, modul de viata pe care il avem si visele pe care avem inca de le implinit. Ne imaginam in ce am intalni zorile, sortitul, noul job, o peripetie amoroasa noua, o prietenie adevarata, explozii de emotii pozitive, la mare, la munte, alte tari, calatorii, baluri, seri romantice si cate si mai cate momente frumoase avem de trait...   Plimbandu-ne prin vise, aparem in tinutele si culorile imaginare, cum am intalni momentele respective, as vrea sa fim pregatite mereu pentru aceste momente, ele sunt unice si irepetabile...

De ce?

De ce ne oprim din crestere, daca ne raman visurile nerealizate..? De ce ne oprim din dezvoltare, daca inca nu ne-am gasit drumul..? De ce ne taiem singuri caile, daca inca n-am gasit destinatia principala...? Cautam sa fie totul simplu, scurt, repede, sa putem trece, pasi mai departe, dar ne scapa multe lucruri care ne fac sa ne intoarcem iarasi si iarasi, umbland de-a roata vietii in punctele initiale. E traseul vietii, cresterea personala, la nesfarsit...