Vocea copilariei...

Am citit undeva ca pentru a scapa de umbrele trecutului, ar trebui sa le lasi scrise in forma de poveste, dupa aia incepi sigur sa traiesti o alta poveste de la capat, o poveste noua care nu te leaga de neplacerile trecutului si face loc doar pentru lucruri pozitive.

Deci, sa incepem de la primele amintiri ramase in subconstient...Primele imagini cu mine le am de la 3 ani, cred, de atunci ma tin minte, fiind un copil foarte luminos, blonduta cu ochii mari albastri cascati puternic spre soare si cer, cu mii de ganduri si vise care zburau prin capusorul meu, intentii nebune in fiecare clipa, una mai colorata ca alta. Ma vad alergand dupa fluturi, culegand roua diminetii din clopoteii aurii din gradinita noatra si gustand-o inaintea albinilor, adunand floricele si pomusoare, gustand din toate verzeturile primavara devreme si nelasand sa se coace fructele..

Alergam cu catelusa noatra pe nume Jucika pana la poarta si inapoi, ea era prietenul cel mai devotat intotdeauna...Ne petrecea la scoala si ne intalnea, vai, cata bucurie era sa venim acasa de la scoala cu toata clasa si Jucika cu noi... toti copii o admirau, era micuta, frumusica, pufoasa, in doua culori alb si negru, boticul si labutele, le avea albe.

Buneii mereu in gradina, prin soare, strigau la noi sa venim la ajutor, iar noi ne mai faceam ca nu auzim....nu stiu de unde aveau atata putere sa culeaga iarba de prin gradina si sa infoaie pamantul ala impietrit de soare si saratura...:( Stiau sa munceasca cu sarguinta.

Am amintiri de cand mergeam cu bunelul la pascut mieii, imi zicea sa am grija si se ducea cu treaba pe-acasa, iar eu stateam la umbra copacilor, adunam flori de musetel si aveam timp pentru ca sa ma gandesc la toate visurile care imi treceau prin cap....
Tin minte bine cand se coceau ciresii si stateam toata ziua in ei, legam cirese pe o creanga si mergeam sa vedem in casa filmele de dupa amiaza..:))

Bucatica cu bucatica, sper sa adun toate amintirile care cateodata imi viziteaza somnul..:)